De ce plătesc statele mici din UE mai mult pentru medicamente?

Pacienţii care suferă de cancer sau alte boli grave, nu ştiu că preţurile pentru medicamente sunt stabilite prin acorduri între guverne şi companiile farmaceutice. O investigaţie recentă dezvăluie mecanismul prin care se stabilesc preţurile pentru medicamente.

Negocierile sunt complet secrete, iar oficialii trebuie să stabilească preţurile fără să ştie cât au plătit alte ţări. Astfel, statele mai mici şi mai puţin influente ajung să suporte costuri mult mai mari pentru aceleaşi medicamente. De exemplu, în vestul Europei, preţul mediu anual pentru medicamentul Kaftrio, folosit în tratarea fibrozei chistice, este de aproximativ 71.000 de euro în Franţa şi 88.000 de euro în Olanda. În schimb, în Cehia, costul anual pe pacient este de 140.000 de euro, iar în Lituania guvernul a fost dispus să plătească până la 175.000 de euro per pacient.

Ce țară plătește cel mai mult?

Ungaria este unul dintre statele cele mai afectate, unde multe tratamentele esenţiale nu sunt decontate.
Pacienţii din această țară trebuie să facă mari eforturi pentru a obţine tratamentele necesare, fiind nevoiţi uneori chiar să călătorească în alte state.

Prețul oficial al unui medicament poate fi găsit ușor online, dar aceste prețuri sunt adesea artificiale și în interesul industriei este ca ele să fie ridicate. Zeci de țări își stabilesc prețurile uitându-se la ce spun public alte state că plătesc.

Citește și:

Cină în spațiu. Cum se cultivă legumele pe Marte?

Inteligența artificială ajută în diagnosticarea și tratamentul bolilor psihice

Un nou test poate prezice apariția demenței cu până la 9 ani înainte de diagnostic

Exit mobile version