Un vârf de…Dianthus

Dianthus sau Dios Anthos ’’ floarea zeilor ’’cunoscută în popor sub numele de garofiță, are o istorie veche plină de romanticism.
Grecii antici credeau că Dianthus era o floare sacră oferită de zei muritorilor, pentru a le aduce frumusețe și înțelepciune.
Se mai spune floarea a fost creată de Dionisos, zeul vinului și al extazului, drept dar pentru o preoteasă a templului său, ca o expresie a iubirii divine și a frumuseții sufletești.
În Munții Apuseni, se povestește despre un flăcău care ar fi salvat o zână rănită. Ea i-a dăruit, în semn de mulțumire, o floare mică, cu margini franjurate, roz și roșie. „Când vei simți dor sau frică, privește-o. Aici e inima mea,” i-a spus ea. După ce ea a dispărut, el a plantat floarea pe fiecare colină unde o aștepta. Astăzi, în munți, garofițele de munte sunt considerate urme ale pașilor ei și ale lacrimilor lui.
Dacă un cioban rămâne blocat în munte pe timp de furtună și găsește o garofiță albă crescută sub stâncă, el trebuie s-o culeagă cu rugăciune. Dacă o ține peste inimă, furtuna se va liniști. Se crede că este un dar al muntelui pentru cei cu suflet curat. Întradiția populară garofița era folosită în ritualuri de dragoste, pentru a aduce iubirea și fidelitatea.
Fetele obișnuiau să adauge florile de garofiță în băi ritualice pentru a spori farmecul personal.
Garofițele se mai purtau în coronițe de flori ca un talisman de protecție și noroc. Dacă puneai floarea la piept sau sub pernă, se zice că te proteja de invidie și deochi.
Unele specii de garofiță, mai ales Dianthus superbus și Dianthus chinensis, sunt folosite în medicina tradițională chineză și europeană pentru proprietățile diuretice, antiinflamatorii, antiseptice și tonifiante.
Se spunea că dacă două garofițe cresc una lângă alta spontan, o iubire e pe cale să se nască.