• Când trebuie să înceapă copiii educația sexuală? „Devreme e periculos” vs. „Mai târziu e prea târziu” – dezbatem azi la Știu – cu un fost ministru al Educației și un expert în sexologie.
  • O știre care a înfuriat mulți pacienți. Deși o pacientă a ars în secția pe care el o conducea, iar ancheta internă arăta că a încălcat mai multe obligații contractuale, doctorul Mircea Beuran își poate relua funcția. Plus despăgubiri.
  • Bucureștiul își îmbolnăvește încet, dar sigur locuitorii. Agenția Europeană de Mediu pune capitala României pe locul 263 din 323 într-un clasament al orașelor care taie respirația așa cum nu ar trebui.
  • Biserica Neagră din Brasov dă verde la vaccinare. Este prima biserică din țară care face acest lucru. Vaccinarea începe de luni chiar în altar.
  • 70.000 de români mor anual pentru că nu sunt resuscitați la timp – când ar putea deveni obligatorii cursurile de resuscitare – afli azi la Știu.
  • Țară, țară, vrem ostași! Armata română angajează. Plătește bine și, după salariu, ai șanse mari la pensii speciale.

Șerban Picu, Bogdan Florea și Gabriela Băncilă au făcut parte din juriu.

Recomandări

OPTIMISMUL E SĂNĂTATE
AI GRIJĂ DE TEN!
MĂNÂNCĂ SMART!
Slăbește sănătos!
RĂMÂI SAFE LA PISCINĂ!
VINDECĂ-TE CU A.I.