- România va avea iarna viitoare un surplus de un miliard de metri cubi de gaze naturale, care vor veni din Marea Neagră. Dacă le-am fi avut până acum, eram complet independenţi.
- Sindicatele din învăţământul preuniversitar organizează o grevă de avertisment astăzi, urmând ca aproximativ 175.000 de cadre didactice din 4.000 de şcoli să oprească activitatea între orele 11.00 şi 13.00.
- Florin Cîțu este nemulțumit de modul în care comunică cei de la PSD în coaliție. Președintele PNL spune că ar trebui să existe discuții în interior, înainte de a face declarații publice.
- Vaccinurile anti-COVID, realizate pe baza tehnologiei ARN mesager nu provoacă complicații ale sarcinii viitoarelor mame și bebelușilor acestora.
- SUA sunt îngrijorate din cauza unui proiect de reformă constituţională în Belarus ce ar permite desfăşurarea de arme nucleare ruseşti pe teritoriul țării care se învecinează cu Ucraina şi Polonia.
- Turismul global a crescut în 2021. Europa și SUA au înregistrat cea mai puternică redresare. Totuși, profesioniștii din industrie nu se așteaptă la o revenire completă înainte de 2024.
- Tinerii din Spania vor primi subvenţii pentru a se muta din casa părinţilor. Suma lunară va fi de 250 de euro.
- Un Ford Mustang Shelby GT350 rar din 1965 care valorează între 300.000 și 600.000 de $ a fost găsit într-o casă abandonată din SUA.
- Samsung vrea să ia fața rivalei Apple și tocmai a anunțat cel mai spectaculos procesor pentru smartphone: primul care aduce grafica de pe consolele de pe gaming direct pe telefonul mobil.
- Jaqueline Cristian și-a încheiat aventura la Australian Open. Românca a fost învinsă în două seturi de americanca Madison Keys, scor 2 la 6, 5 la 7.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri