• De astăzi, Indonezia și Statele Unite desfășoară exerciții militare comune pe insula Sumatra, implicând peste 5.000 de soldați din cele două țări, dar și din Australia, Japonia și Singapore. Este pentru prima dată când Japonia participă la aceste exerciții.
  • Aeroportul Internațional Taiwan anulează 51 de zboruri internaționale joi, ziua în care exercițiile militare ale Chinei urmează să înceapă în jurul insulei.
  • Nancy Pelosi și alți cinci membri ai Congresului merg în Coreea de Sud, după vizita încheiată în Taiwan. Președinta Camerei Reprezentanților SUA își va încheia turneul în Japonia.
  • Kremlinul este dispus să negocieze o soluţie „paşnică” la conflictul din Ucraina, dar în propriile sale condiţii, spune Dmitri Peskov.
  • Ucraina își retrage cei 40 de militari din Kosovo. Aceștia făceau parte din trupele de menținere a păcii.
  • Începând cu luna octombrie vom fi în posesia vaccinului anti-COVID adaptat tulpinilor circulante, anunță ministrul sănătății Alexandru Rafila.
  • Parlamentul Marii Britanii și-a închis contul TikTok din cauza legăturilor dintre companie și regimul de la Beijing.
  • O erupţie vulcanică, produsă într-o fisură apărută la nivelul scoarţei terestre, a început să se manifeste în apropiere de Reykjavik, anunță Institutul de Meteorologie din Islanda.
  • Fotbalistul celor de la Manchester United, Alex Telles, va juca la Sevilla din sezonul viitor. Fundașul brazilian a fost împrumutat la echipa din Spania.
  • „Joker: Folie à Deux” va fi lansat în cinematografe în 2024. După ce originalul a încasat peste 1 miliard de dolari la nivel global și câștigat un Oscar, o continuare este mult așteptată.

Recomandări

OPTIMISMUL E SĂNĂTATE
AI GRIJĂ DE TEN!
MĂNÂNCĂ SMART!
Slăbește sănătos!
RĂMÂI SAFE LA PISCINĂ!
VINDECĂ-TE CU A.I.