- În plină grevă a profesorilor, sindicaliștii au negociat cu Deca. Creșterile salariale nu fac obiectul contractului colectiv de muncă, deci nu pot fi negociate cu Ministerul Educației, o spune ministrul Deca după discuții.
- Publicarea de imagini nud în scopul răzbunării, va constitui infracțiune și se va putea pedepsi cu închisoare până la 3 ani. Proiectul de modificare a Codului penal depus de USR în 2019 a fost votat miercuri de Parlament.
- Curtea Constituțională a României a decis că infracțiunea de abuz în serviciu poate fi reglementată și fără prag valoric, iar modul prin care este verificată de către instanțe legalitatea folosirii interceptărilor SRI în dosarele de corupție – este ne-constituțională.
- S-au dat amenzi de peste 118.000 de lei, după protestul AUR de la Palatul Parlamentului din 10 mai. 4 amenzi au fost date după ce Ludovic Orban a fost agresat de către protestatarii AUR.
- De pe 2 iunie zbori de pe Aeroportul Băneasa direct la Roma, pe aeroportul Fiumicino. Cursele vor fi operate regulat.
- Și dacă tot mergi la Roma, pizza din Italia rămâne scumpă, chiar dacă prețurile energiei și roșiilor scad. Prețul unei margherita a crescut cu 19% față de anul trecut, potrivit Bloomberg.
- Fostul președinte al Franței Nicolas Sarkozy a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru corupție, totuși el nu va ajunge în detenție. Este o decizie fără precedent a unei instanțe din Franța.
- Gigantul Samsung analizează lansarea unei monede digitale, în colaborare cu Banca Coreei.
- Atacantul naționalei Angliei și de la Brendford, Ivan Toney (AI-VĂN TOU-NI) a fost suspendat pentru 8 luni de federația engleză după ce a fost găsit vinovat pentru că a pariat pe 232 de partide între 2017 și 2021, încălcând regulilele federației.
- Ultima pereche cunoscută de portrete realizate de Rembrandt, redescoperite după aproape 200 de ani, sunt scoase la vânzare de Casa de licitații Christie’s din Londra. Estimare: 5.000.000-8.000.000 de lire sterline.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri