• Cum e mai bine pentru economie?Reprezentanții retailerilor i-au spus astăzi lui Ilie Bolojan că nu mai vor plafonare la adaosul comercial de la 1 octombrie, dar că vor accepta decizia Guvernului.
  • Constantin Flavius Nedelcea, secretar de stat din Ministerul Economiei, a fost reținut de procurorii anticorupție, fiind acuzat de instigare la abuz în serviciu în formă continuată. Doi șefi ANPC sunt cercetați.
  • Cu o creștere de 20% pe bursă în ultimul an, OMV Petrom depăşeşte Hidroelectrica şi redevine cea mai valoroasă companie de la Bursa de Valori Bucureşti. Are un salt spectaculos de 16 miliarde de lei în doi ani.
  • Un colegiu din Timișoara testează un program de patru zile la școală și una online, pentru elevii din clasa a XII-a. Online se vor studia doar materiile care nu sunt probe la bac.
  • Te apropii de finalul lunii septembrie cu temperaturi mai mult de vară. În weekend, maximele ajung la 28 de grade celsius.
  • Pe plan extern, Comisia Europeană propune azi ţărilor UE să adopte al 19-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, vizând în special hidrocarburile ruseşti.
  • Cazul Kimmel reaprinde dezbaterile referitoare la dreptul la liberă explimare. Parlamentarii democrați americani vor să propună o lege care să-i protejeze pe cei care critică clasa politică.
  • Până atunci, Zoom lansează un asistent AI compatibil cu mai multe platforme, avataruri foto- realistice și funcții avansate pentru productivitate
  • Tim Burton și Monica Bellucci își anunță despărțirea, la aproape trei ani de la începutul relației lor.
  • Iar astăzi, în București, începe Asia Fest., cel mai mare festival dedicat culturii și gastronomiei asiatice.

Recomandări

OPTIMISMUL E SĂNĂTATE
AI GRIJĂ DE TEN!
MĂNÂNCĂ SMART!
Slăbește sănătos!
RĂMÂI SAFE LA PISCINĂ!
VINDECĂ-TE CU A.I.