- De mâine, în București se redeschid restaurantele în interior, teatrele și cinematografele, la o capacitate de 30%, a decis Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență. Rata de infectare a rămas sub 3 la mia de locuitori.
- Tot mâine, ajunge în țară o nouă tranșă de vaccin Pfizer. Vom primi aproape 700.000 de doze.
- Umifenovirul și hidroxiclorochina au fost scoase din protocolul de tratament pentru Covid-19, arată un nou Ordin al Ministerului Sănătății. Aceste 2 antivirale sunt pe lista celor care au un efect nedemonstrat sau insuficient demonstrat în tratarea Covid-19.
- Coreea de Nord refuză discuțiile cu SUA, privind denuclearizarea. Diplomația lui Joe Biden este una înșelătoare, a transmis astăzi agenția oficială de presă nord-coreeană.
- Papa Francisc pornește o serie de rugăciuni contra pandemiei de Covid-19. 30 de sanctuare din întreaga lume vor face rugăciuni zilnice iar apelul religios se va încheia pe 31 mai cu Papa, care se va ruga în grădinile Vaticanului.
- În anul 2020 s-au dat în folosință 54 de kilometri de autostradă, cu 11 mai mulți față de anul 2019. România are, în total, 920 de kilometri de autostradă.
- S-a încheiat misiunea Crew-1 organizată de SpaceX. Primii astronauți trimiși pe Stația Spațială Internațională s-au întors pe Pământ. În urmă cu câteva ore au aterizat în Florida, Statele Unite.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri
După taxa hotelieră, Japonia se pregătește să introducă taxe suplimentare la părăsirea țării
Mediafax