• Indicele ROBOR la trei luni trece de pragul de 8 la sută, arată datele BNR.
  • Iar preţul energiei electrice pe piaţa spot a bursei OPCOM a crescut din nou, în iulie. Este de 3,8 ori mai mare față de anul trecut.
  • Biden spune că administrația sa este pregătită să discute cu Rusia despre un nou sistem de control al armelor nucleare care va înlocui Tratatul START, care expiră în 2026. China are responsabilitatea – ca stat cu arme nucleare – să se angajeze în discuții, adaugă el.
  • Bulgaria va organiza alegeri anticipate pe 2 octombrie, al patrulea scrutin parlamentar în mai puţin de doi ani.
  • Cel mai mare incendiu din California din acest an, continuă să se răspândească. Focul a distrus case şi a forțat mii de persoane să îşi părăsească locuinţele.
  • România va primi finanțare din partea Comisiei Europene de peste 39 de milioane de euro pentru refugiații ucraineni. 39,1 milioane euro.
  • Elevii ar putea primi calificative de tip „admis” sau „respins” la disciplina modulară Educație pentru viață, la care vor studia peste 10 module.
  • David Popovici își donează casca și ochelarii cu care a devenit campion mondial. Obiectele vor fi valorificate la o acţiune caritabile dedicată Florentinei Filipovici, fostă vicecampioană mondială la canotaj juniori.
  • Simona Halep va juca astăzi, în primul tur al turneului de la Washington, cu Cristina Bucșa, care reprezintă Spania.
  • O colecţie de bijuterii pe care Elvis Presley i le-a dăruit managerului său, colonelul Tom Parker, va fi scoasă la licitaţie pe 27 august.

Recomandări

OPTIMISMUL E SĂNĂTATE
AI GRIJĂ DE TEN!
MĂNÂNCĂ SMART!
Slăbește sănătos!
RĂMÂI SAFE LA PISCINĂ!
VINDECĂ-TE CU A.I.