• Prima ședință a coaliției pe acest an s-a încheiat cu o înțelegere între Bolojan și PSD. Premierul va merge în Parlament să-și asume răspunderea pe reforma administrației. Cu o condiție, care îl bucură pe Grindeanu: a reușit să impună Guvernului și măsurile de relansare economică dorite de PSD.
  • Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, spune că rotativa guvernamentală de anul viitor va fi o problemă, pentru că există riscul unui blocaj. Dacă PNL îl susţine pe preşedintele partidului, pe Ilie Bolojan, atunci rezistă. Rotativa din 2023 a fost un eșec, spune Hunor.
  • Armata ia în calcul mărirea dispozitivelor de militari și tehnică antiaeriană la granița cu Ucraina, în zona Dobrogei, anunță ministrul Radu Miruță. El spune că unele drone nu sunt depistate de radare și ajung să se prăbușească pe teritoriul țării
  • Fostul Ministru al Educației, Daniel David, s-a întors la Universitatea Babeș-Bolyai,în funcția de rector. Dar nu a fost primit cu brațele deschise pentru că studenții îi reproșează că nu mai are autoritatea morală de a conduce instituția și îi cer demisia.
  • Emmanuel Macron denunță la Davos „tarife vamale inacceptabile”. „Ne îndreptăm spre o lume fără legi, în care pare să conteze doar legea celui mai puternic. Preferăm statul de drept brutalității.
  • Ursula critică tarifele suplimentare propuse de Trump, spune că sunt o greșeală, mai ales între aliați de lungă durată.
  • În plus UE susține Groenlanda și Danemarca și pregătește investiții masive și o strategie de securitate arctică, mai spune președinta Comisiei Europene.
  • Președintele american a fost foarte activ pe Truth Social noaptea trecută. El a publicat mesaje private de la Emanuel Macron, care îl întreabă ce vrea de la Groenlanda. Macron îi propune un G7 după Davos și o cină la Paris. Trump a postat și un mesaj de la Mark Rutte, secretarul Nato.
  • Coaliția pentru pace a lui Donald Trump se destramă înainte de a începe. Emanuel Macron și premierul canadian, Mark Carney, au anunțat că țările lor nu vor face parte din noul organism controlat de Trump.
  • Liderii europeni discută, de mai bine de șase luni, în cercuri restrânse, despre formarea unei noi alianțe militare, din care SUA nu vor face parte, scrie Politico. Noua „NATO” ar urma să construiască securitatea în Europa. La discuții a participat și Volodimir Zelenski.
  • Președintele Franței, Emmanuel Macron, a participat la Forumul Economic Mondial de la Davos purtând ochelari de soare. Potrivit Palatului Élysée, Macron încearcă să ascundă o ruptură de vas de sânge la ochi.
    Ursula critică tarifele suplimentare propuse de Trump, spune că sunt o greșeală, mai ales între aliați de lungă durată.
  • În plus UE susține Groenlanda și Danemarca și pregătește investiții masive și o strategie de securitate arctică, mai spune președinta Comisiei Europene.
  • Supărat că Macron îl refuză, Donald Trump amenință că Franța se va confrunta cu tarife de 200% la șampanie și vin. „Ei bine, nu-l vrea nimeni, pentru că foarte curând nu va mai fi în funcție”, spune Trump despre Macron.
  • Într-un discurs televizat adresat națiunii, Rumen Radev declară că acesta este ”ultimul său discurs în calitate de președinte” al Bulgariei. Președintele Radev anunță că vicepreședinta Iliana Iotova va prelua conducerea țării.
  • Rusia a atacat Kievul cu sute de drone și rachete și 6.000 de locuințe au rămas fără energie electrică și curent, la temperaturi de -12 grade. La Davos, războiul din Ucraina se ală pe agenda discuțiilor.

Recomandări

OPTIMISMUL E SĂNĂTATE
AI GRIJĂ DE TEN!
MĂNÂNCĂ SMART!
Slăbește sănătos!
RĂMÂI SAFE LA PISCINĂ!
VINDECĂ-TE CU A.I.