- Ilie Bolojan a anunțat că Bugetul pe 2026 va fi adoptat la sfârșitul lunii februarie, mai exact pe 20. Prioritare sunt încadrarea în deficit, absorbția fondurilor europene pentru autostrăzi și spitale și reforma administrației
- Bolojan spune că raportul Comisiei Juridice a Camerei Reprezentanţilor din SUA, în care Comisia Europeană e acuzată de ”interferenţe”, inclusiv în alegerile din România, nu este, de fapt, despre România. Bolojan susține că documentul e doar un raport despre libertatea de exprimare, în care România e doar menționată
- Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a prezentat astăzi noul pachet de relansare economică, care include măsuri de sprijin pentru mediul de afaceri, în special pentru microîntreprinderi și companiile mici și mijlocii.
- Tanchiști americani și români au tras miercuri cu muniție reală în poligonul Smârdan, din județul Galați. Un pluton de tancuri românești a fost integrat într-o companie americană de Abrams pentru a pregăti apărarea.
- Un raport UNICEF arată că 32% dintre elevii români nu sunt capabili să înțeleagă și să folosească conceptele științifice de bază în viața de zi cu zi. Iar 24% au competențe tranzitorii, care pot fi consolidate rapid prin sprijin adecvat.
- Emisarul lui Putin, Kirill Dmitriev, spune că discuțiile pentru un acord de pace cu Ucraina au înregistrat tot mai multe progrese. Dmitriev a precizat că rușii lucrează la refacerea relațiilor cu Statele Unite. Delegațiile Ucrainei, Statelor Unite și Rusiei sunt în a doua zi de negocieri la Abu Dhabi.
- Președintele Volodimir Zelenski spune că numărul militarilopr ucraineni uciși pe câmpul de luptă în cei patru ani de război cu Rusia este de 55.000. În schimb, Rusia ar fi pierdut peste 160.000 de miliari, scrie BBC.
- Xi Jinping, i-a cerut lui Donald Trump să fie „prudent” în privința livrărilor de arme către Taiwan. Liderul a numit Taiwanul „cea mai importantă problemă” în relațiile China–SUA. Donald Trump urmează să aibă noi discuții cu Xi în aprilie când are programată o vizită oficială în China.
- Astăzi a expirat ultimul tratat pentru controlul armelor nucleare între SUA și Rusia, New Start, și stârnește temeri legate de o nouă cursă a înarmărilor. Tratatul limita numărul de ogive nucleare strategice desfășurate de fiecare parte la 1.550 și stabilea un anumit nivel de transparență
- Statele Unite și Rusia au convenit joi să restabilească dialogul militar la nivel înalt, în urma unei întâlniri între înalți oficiali militari ruși și americani la Abu Dhabi. Relațiile fusese înghețate la începutul invaziei Rusiei și Ucraina.
- Donald Trump vrea să mute organizarea alegerilor de la state la guvernul federal, lucru interzis de Constituția americană. Trump susține că, dacă cei din Detroit, Philadelphia şi Atlanta nu pot număra voturile corect, atunci trebuie găsită o altă soluţie.
- Keir Starmer este criticat de membrii propriului partid pentru decizia de a-l numi pe veteranul Peter Mandelson în funcția de ambasador la Washington, deși știa de legăturile acestuia cu Jeffrey Epstein. Mandelson a demisionat și este anchetat de poliție pentru fapte de abuz în serviciu.
- Uniunea Europeană aprorbă detaliile tehnice ale împrumutului destinat Kievului. Suma de 90 de miliarde de euro va fi utilizată pentru susținerea stabilității macroeconomice și a eforturilor de reconstrucție a Ucrainei
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri