- Daniel Băluță intră oficial în cursa pentru Primăria Capitalei din partea PSD. Consiliul Politic Național i-a validat candidatura.
- Premierul Ilie Bolojan o propune pe Oana Gheorghiu pentru funncția de vicepremier. Oana Gheorghiu este fondatoarea asociației „Dăruiește viață”, cea care a construit un spital pentru copiii bolnavi de cancer din donații.
- România se pregătește pentru o creștere de 15% a costurilor medicale în 2026, mult peste media europeană de 8,2%, arată cel mai nou raport Aon, iar Ministerul Sănătății lucrează la prima strategie națională de screening.
- Iar Ministerul Educației ia în calcul modificarea deciziei privind plata cu ora pentru profesori, după ce reducerea drastică a cuantumului a provocat dificultăți majore în acoperirea orelor din școli.
- Și președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor majorează cu până la 150% tarifele de vizitare a unor obiective turistice din Hunedoara.
- Vești bune! Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Hong Kong.
- Și Elon Musk lansează Grokipedia pentru a concura cu Wikipedia. El spune că Wikipedia nu prezintă conținut politic echilibrat, ci este orientată spre stânga.
- După luni întregi de speculații, Samsung ridică cortina. Galaxy Z TriFold este primul smartphone triplu pliabil dar și cel mai mare telefon din lume. Are 10 inch în forma extinsă și arată ca o mini tabletă.
- Din decembrie, Microsoft Teams introduce o funcție care, cu ajutorul WI-FI-ului, poate urmări prezența angajaților în birou.
- Și.. în Italia mănânci la cel mai bun restaurant din 2025. Restaurantul La Calandre câștigă World Culinary Awards 2025, premiu considerat în industria gastronomică echivalentul premiilor Oscar din cinema.
- 56% dintre cetățeni europeni susțin extinderea Uniunii. Cei mai mulți sunt în Suedia (79%), Danemarca (75%) și Lituania (74%). Cea mai mică susținere e în Franța -43%, arată un sondaj Eurobarometru.
- Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen nu dă înapoi. Rusia trebuie să plătească pentru pagubele pe care le-a cauzat Ucrainei și susține în continuare utilizarea activelor ruseşti îngheţate.
- Iar Hamas încalcă armistițiul prin împușcarea unor soldați IDF în Gaza, declară un oficial militar israelian. Premierul Netanyahu a ordonat să fie lansate imediat lovituri puternice asupra Fâșiei Gaza.
- Și tu poți invăța mai multe despre modul în care popoarele au migrat de-a lungul secolelor de la Muzeul digital al migrației. Proiectul porneşte de la premisa că migraţia este o formă de reinventare, iar fiecare bagaj ascunde un „mic muzeu personal”.
- Uraganul Melissa face ravagii. Este o furtună de categoria a cincea, iar până acum 3 oameni au murit în Jamaica și alți 4 în Haiti și Dominicană.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri
