- Nicușor Dan merge joi la Washington, la prima reuniune a Consiliului Păcii. Președintele a anunțat azi că a decis să răspundă afirmativ invitației lui Donald Trump și că România va avea calitate de observator.Consiliul, lansat luna trecută la Davos, a fost conceput inițial pentru a supraveghea reconstrucția Fâșiei Gaza, dar Trump a sugerat că ar putea fi folosit și pentru alte conflicte și crize la nivel mondial, inclusiv războiul din Ucraina.
- Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, anunță lansarea cursurilor de limba română pentru copiii din școlile germane și reluarea Comisiei Mixte Economice România–Bavaria, în cadrul vizitei pe care a făcut-o la comunitatea românească din Bavaria.
- Radu Miruță a discutat cu șeful NATO la Munchen. Ministrul Apărării spune că au avut un dialog direct și aplicat și că a discutat cu Mark Rutte despre întărirea Flancului Estic și despre rolul esențial al României în această arhitectură. „Lumea se schimbă rapid, iar România trebuie să fie printre cei care influențează această schimbare, nu printre cei care o privesc de pe margine”, a scris Miruță pe Facebook, după întâlnire.
- Ciprian Ciucu face curățenie pe trotuare. Primarul general a dat ordin Poliției Locale a Municipiului București să scoată reclamele amplasate ilegal pe trotuare și pe străzi. Ciucu spune că a găsit mai multe prisme publicitare care nu „plăteau taxe, făceau doar bani”.
- Elevii din București și din alte 21 de județe intră de mâine în vacanță. Peste 250 de mii de copii din capitală sunt oficial în vacanța de ski. Săptămâna de vacanță e stabilită diferit, în perioada 9 februarie – 1 martie, în funcție de deciziile inspectoratelor școlare locale, și face trecere dintre modului 3 și modulul 4 al anului școlar.
- Kaja Kallas îi răspunde lui Marco Rubio: „contrar a ceea ce ar putea spune unii, Europa asa decadentă nu se confruntă cu dispariția civilizației” și, adaugă ea, că multe țări „vor în continuare să se alăture clubului nostru – și nu doar din țările europene”. Șefa diplomației europene a dat drept exemplu Canada, unde peste 40% din populație e interesată să adere la Uniunea Europeană.Declarațiile lui Kallas din ultima zi a Conferinței de Securitate de la Munchen vin ca răspuns la discursul lui Marco Rubio de ieri.
- Tot azi la Munchen, șefa diplomației Uniunii a declarat că Rusia nu mai e o superputere. După mai bine de un deceniu de conflict – inclusiv patru ani de război – Rusia „abia a avansat dincolo de liniile din 2014”, în ciuda costurilor uriașe și cu peste 1 milion de victime.
- Serghei Lavrov spune că Rusia este pregătită să se asigure că nu vor exista atacuri în ziua alegerilor din Ucraina, dacă acestea vor avea loc. Declarația ministrului rus de externe vine după ce Zelensky a spus miercuri că va organiza alegeri doar când toate garanțiile de securitate vor intra în vigoare.
- Vitali Kliciko avertizează că Kievul se află în pragul unei catastrofe. Primarul capitalei ucrainene a spus în interviul acordat celor de la Financial Times că cei 3,5 milioane de locuitori ai orașului trec prin cea mai grea iarnă de la începutul invaziei rusești, din cauza atacurilor tot mai intense asupra infrastructurii esențiale a orașului din ultimele două luni, în condițiile în care temperaturile au scăzut sub 20 de grade
- Președintele Poloniei vrea ca țara sa să se înarmeze nuclear. Karol Nawrocki spune că Polonia se află în pragul unui conflict armat și că „în conformitate cu toate normele internațonale”, asta e calea de urmat.
- Barack Obama spune, în glumă, că extratereștri „sunt reali”, dar respinge teoriile conspirației cum că aceștia ar fi ascunși într-o bază secretă precum Zona 51. „Sunt reali, dar eu nu i-am văzut”, spune Obama.
- Fostul președinte american a vorbit în premieră în podcastul „No Lie” și despre videoclipul distribuit pe social media de Donald Trump, în care Obama apare alături de soția sa, Michelle, înfățișați ca maimuțe. Obama spune că discursul politic american și-a pierdut decența și nu mai are pic de rușine, și că ce se întâmplă acum pe rețelele sociale și la televiziuni este un spectacol de clovni, care doar distrage atenția.
- Întrebat despre acțiunile ICE, Barack Obama a criticat comportamentul agenților Serviciului de Imigrare, pe care-l consideră periculos, necorespunzător și „similar cu ce am văzut în țările autoritate și în dictaturi”.
- Și fosta contracandidată a lui Donald Trump la funcția de președinte a vorbit la Conferința de Securitate de la Munchen despre migrație. Hillary Clinton a criticat serviciul ICE, însă e de părere că migrația a scăpat de sub control și trebuie rezolvată într-o manieră umană, fără agenți cre torturează și ucid oameni.
- Trump amenință că ar putea dezvălui în direct locul unde se ascunde Ali Khamenei. „Dacă aș fi liderul suprem al Iranului, m-aș teme să dorm prea mult în același loc”, spune Trump, care în trecut a declarat că Statele Unite știu exact unde se ascunde Khamenei și că acesta este o țintă ușoară.
- Între timp, Trump promite un ajutor de peste 5 miliarde de dolari pentru reconstrucția Gazei, înainte de prima întâlnire a Consiliului său pentru Pace. Președintele american a făcut anunțul pe Truth Social în urmă cu câteva minute și spune că banii vor veni de la membrii consiliului.
- Uber revine pe piața de food delivery din România, la 6 ani după ce a retras serviciul Uber Eats din țara noastră. În prezent, principalele companii de livrare de pe piața de la noi sunt Bolt Food, Glovo, Woltt și Bringo.
- Polițistul din Galați care a amendat săptămâna asta un pompier voluntar și a întârziat misiunea de salvare, supărat că pompierii nu i-au acordat lui prioritate spre eveniment, va fi cercetat disciplinar. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi transmite că regretă contextul creat și că a dispus verificări interne.
- Adaptarea cinematografică a cunoscutului roman al lui Emily Bronte, La Răscruce de Vânturi, a debutat cu succes, cu încasări de peste 33 de milioane de dolari în primul weekend în care a rulat în cinematografele americane. Filmul îi are în rolurile principale pe Jacob Elordi și Margot Robbie.
- Blocada petrolieră impusă de Trump asupra Cubei mai face o „victimă”. Târgul anual al trabucurilor cubaneze din Havana se amână anul ăsta din cauza crizei energetice provocate.
- Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs și Eduard Ionescu au câștigat astăzi proba mixtă a turneului internațional de la Chennai, în India, după patru victorii, și se întorc acasă cu medaliile de aur.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri