• Ministerul Afacerilor Externe anunță că românul care a fost prezent la petrecerea de Revelion din stațiunea Crans-Montana, presupus inițial dispărut, este decedat.
  • Bolojan anunță că va adopta reforma în administrația publică centrală și locală în a doua jumătate a lunii ianuarie, după jumătate de an de amânare.
  • Reforma a fost amânată din cauza opoziției PSD în interiorul coaliției.Reforma urmărește scăderea cu 10% a cheltuielilor de personal din administrație.
  • Educația intră în anul nou fără educație, dar promite că luna asta o să numească pe cineva. Premirul spune că propunerea ca rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea, să devină noul ministru al Educației și Cercetării „nu este bătută-n cuie”.
  • Sorana Cîrstea a început anul nou cu o victorie. Ea a învins-o la Brisbane pe rusoaica Anastasia Pavliucenkova. 2026 este anul în care Sorana a anunțat că se va retrage din circuitul profesionist.
  • În Bucureşti, temperaturile continuă să scadă azi. Va fi înnorat și va ploua seara şi la noapte, când vor fi condiţii de polei. În țară, va ninge până mâine dimineață în Banat, cea mai mare parte a Transilvaniei, și vestul şi nordul Olteniei.

Recomandări

OPTIMISMUL E SĂNĂTATE
AI GRIJĂ DE TEN!
MĂNÂNCĂ SMART!
Slăbește sănătos!
RĂMÂI SAFE LA PISCINĂ!
VINDECĂ-TE CU A.I.