• Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploiești a publicat astăzi motivarea prin care a anulat decizia CCR de anulare a întregului proces prezidențial din România de anul trecut.
  • Autoritatea Electorală Permanentă a sesizat Parchetul General privind mai multe nereguli pe care le-a găsit în modul în care Nicușor Dan și-a gestionat campania prezidențială. Nicușor a obținut donații de peste 650.000 de euro pe care nu le-a declarat.
  • Daniel David anunţă că de anul acesta, Săptămâna Altfel va include teme obligatorii despre droguri, substanțe interzise și violență.
  • Tehnologia românească Nemesis AI va fi integrată de americanii de la MSI Defense în sistemele anti-dronă și anti-rachetă. Soluția oferă reacție automată la amenințări, fără radar sau GPS.
  • În Vatican, soldații italieni patrulează înarmați cu puști anti-drone, în timp ce Papa Francisc e omagiat de credincioși în Bazilica Sf. Petru. Azi e ultima zi în care îi poți aduce un ultim omagiu Papei.
  • Iar Zelenski spune că susţine toate propunerile partenerilor pentru pace, cu excepţia celor care contravin valorilor și Constituţiei Ucrainei.
  • Republica Moldova va primi 60 de milioane de euro de la UE pentru echipamente care să prevină căderea dronelor rusești pe teritoriul său.
  • Google Messages îți protejează inbox-ul! Noua funcție AI blurează automat pozele nud primite și le arată un mesaj prietenos celor care le trimit, amintindu-le să fie mai responsabili!
  • Ai parte de vreme de vară și astăzi, în capitală vei resimți 29°C. În weekend ploile torențiale se extind din nou, iar temperaturile scad cu 10 grade.
  • BEST Engineering Marathon revine în București cu un format inspirat din industria reală. 13 echipe vor rezolva provocări tehnice timp de 10 ore, demonstrându-și abilitățile și colaborarea.

Recomandări

OPTIMISMUL E SĂNĂTATE
AI GRIJĂ DE TEN!
MĂNÂNCĂ SMART!
Slăbește sănătos!
RĂMÂI SAFE LA PISCINĂ!
VINDECĂ-TE CU A.I.