- Un prim pas pentru revenirea la normalitate va fi făcut în prima zi de vară. A fost înființat și un comitet care se va ocupa de asta, a anunțat premierul Cîțu. Până atunci, 5 milioane de oameni vor fi vaccinați
- În timp ce Sorin Cîmpeanu așteaptă teste non-invazive în școli, Vlad Voiculescu spune că Ministerul Sănătății nu are o bază legală pentru a le cumpăra
- În replică, ministrul Educației a spus că nu mai consideră testarea o condiţie necesară pentru reluarea cursurilor faţă în faţă.
- Metrorex ar putea evacua de astăzi toate spațiile comerciale. Peste jumătate dintre cele peste 350 de magazine au fost deja eliberate.
- Vara ne aduce cu 80% mai multe zboruri. Iar cele mai multe city-breakuri vor fi cu plecare din Bucureşti. De aici sunt noi zboruri spre Roma, Paris, Amsterdam sau Barcelona.
- Iar dacă nu poți pleca într-o vacanță în străinătate, să știi că, începând cu întâi mai, vei putea vizita domeniul regal de la Săvârșin
- Partidul conservator al premierului Boiko Borisov a obținut cele mai multe voturi la scrutinul parlamentar din Bulgaria. Va avea nevoie însă de o alianţă pentru a forma viitorul guvern
- De azi, angajații LinkedIn din întreaga lume, 15.900 la număr, au câte o săptămână liberă plătită. Asta, pentru a preveni burnout-ul generat de pandemie, potrivit CNN.
- Partidele politice israeliene s-au întâlnit cu președintele israelian Rivlin, pentru numirea unui candidat la functia de premier. Exact în ziua în care Benjamin Netanyahu a ajuns în fața procurorilor în procesul în care este judecat pentru corupţie.
- CFR Cluj și Dinamo se întâlnesc, în această seară, într-un derby de foc. Dacă echipa din Gruia câștigă, se apropie la un punct de liderul FCSB
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri