• Președintele interimar Ilie Bolojan spune că economia e în stagnare și cere restructurări urgente. Ministrul Finanţelor, susține că bugetul s-a stabilizat. În acest context, Cristian Hostiuc, directorul editorial al Ziarului Financiar, vine cu o soluție:administraţia de la Bucureşti să se îndrepte către o legătură de business cu Trump.
  • La Constanța are loc cel mai mare exercițiu militar organizat de Forțele Navale Române, Sea Shield 25. Exercițiul se va desfășura pe durata a două săptămâni, în timpul cărora vor fi testate scenarii complexe
  • România este pe primul loc în Europa la numărul de persoane care au cel puțin o locuință, mult peste media europeană, potrivit unui studiu care arată că 85% dintre cei care au răspuns sunt proprietari.
  • Ministrul Educației a spus că nu avem niciun studiu care să arate că uniformele obligatorii ajută la ceva.
  • Dacă ești în Cluj , de astăzi înregistrarea nașterilor, căsătoriilor, divorțurilor și deceselor se va realiza exclusiv în format digital.
  • Cum e vremea azi? În Bcuurești va fi înnorat și maxima va ajunge la 20 de grade celsius
  • Liderul suprem al Iranului, amenință direct Statele Unite ale Americii. El declară că o lovitură puternică va fi dată dacă Washingtonul își pune în aplicare amenințările de a bombarda Iranul.
  • Marine Le Pen confirma ca Bardella ar putea fi candidatul de înlocuire la alegerile prezidențiale.
  • A fost dezvăluită distribuţia pentru filmul biografic în patru părţi despre The Beatles. Paul Mescal îl va interpreta pe Paul McCartney.
  • Charli XCX este noul director creativ al casei de modă Balenciaga.
  • Andrei Găină, fondatorul Edomestic, produce căsuțe inteligente pentru câini și pisici. Acestea sunt echipate cu încălzire, ventilație, iluminat și supraveghere video, toate controlabile printr-o aplicație mobilă.
  • SpaceX se pregătește să lanseze misiunea Fram2, o premieră istorică, în care patru pasageri care nu au mai călătorit în spațiu vor zbura în jurul polilor Pământului.
  • Suita de Inteligenţă Artificială dezvoltată de Apple este acum disponibilă în România şi în toată Uniunea Europeană pe dispozitivele compatibile.
  • Royal College of Music din Londra va găzdui pentru prima dată în Marea Britanie expoziția „Kurt Cobain Unplugged”, ce va include legendara chitară Martin, folosită de Cobain în celebra sa apariție MTV Unplugged din 1993.

Recomandări

OPTIMISMUL E SĂNĂTATE
AI GRIJĂ DE TEN!
MĂNÂNCĂ SMART!
Slăbește sănătos!
RĂMÂI SAFE LA PISCINĂ!
VINDECĂ-TE CU A.I.