- Ciolacu își asumă răspunderea în Parlament la ora 18.00 pe pachetul de măsuri fiscale. Parlamentarii pot trimite amendamente pe proiectul adoptat de executiv până la ora 13.
- Ambasadoarea SUA la Bucureşti spune că România va adera la programul Visa Waiver, cel mai devreme la începutul anului 2025.
- Macron și Maia Sandu au început negocierea unui acord de apărare pentru Republica Moldova, după vizita ministrului francez al apărării la Chișinău, scrie AFP.
- Moscova a atacat din nou regiunea Odesa, aproape de granița cu România, în apropiere de localitatea Isaccea din județul Tulcea. Traficul în punctul de frontieră de acolo a fost închis.
- De acum, ChatGPT îți răspunde verbal și chiar îți spune povești de noapte bună. Asta e unul dintre update-urile pe care le aduce OpenAI chatbot-ului.
- 9 din 10 angajatori au în plan să facă angajări până la finalul anului, arată un sondaj eJobs. 5% au blocat toate angajările și 3% sunt indeciși.
- Toate modelele noi pe care le va lansa Nissan în Europa vor fi complet electrice iar până în 2030 va vinde pe continent doar vehicule electrice.
- Podcast-urile de pe Spotify vor fi traduse automat în alte limbi, cu ajutorul tehnologiei furnizate de OpenAI.
- Capitala și alte 11 județe din țară se află sub cod galben de vânt puternic. Pe litoral, rafalele de vânt pot depăși 70 km/oră.
- Dacă aveai în plan să mergi la Untold Dubai, poți să-ți planifici deja călătoria. Organizatorii au anunat că evenimentul va avea loc între 15 și 18 februarie 2024. Primele 5.000 de bilete vor fi puse in vanzare pe 3 octombrie.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri