- Incidența din Capitală a trecut de 3 la mie. Asta înseamnă că vei avea nevoie de Green Pass la restaurant, cinema sau la sălile de sport. Cercetătorul Octavian Jurma estimează că în maxim 2 saptămâni, București va trece si de incidența de 6 la mie.
- Asigurații City Insurance vor fi despăgubiți din fondul de garantare, declară Ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu. Scopul este de a proteja păgubiții „de acest faliment important”. ASF este așteptată azi pentru o primă discuție în Comisia Economică a Senatului.
- România este codașă în UE la capitolul femei în conducerea companiilor. Țara noastră are doar 13% pondere, față de 38%, în Italia sau Germania, media europeană fiind dublă.
- Discursul de 30 de minute a lui Joe Biden de la ONU, n-a avut efectul dorit. Analiștii spun ca n-a reușit sa convingă de intențiile sale diplomatice atâta vreme cât a amintit despre rivalitatea cu Rusia și China, dar n-a scos o vorba despre proaspătul conflict cu Franța în scandalul submarinelor.
- Vulcanul din insula La Palma trimite un nor de dioxid de sulf spre Europa. Acesta poate provoca iritații ale gâtului și ochilor.
- Apple a anunțat că următoarea versiune a sistemului de operare, iOS 15.1, va oferi utilizatorilor posibilitatea de a adăuga certificatul de vaccinare în portofelul digital de pe iPhone.
- Toamna s-a instaurat oficial. Astăzi are loc Echinocţiul de toamnă, moment în care ziua este egală cu noaptea în orice loc de pe Pământ. Evenimentul are loc ora 22:21.
- Unul dintre cei mai importanți consilieri ai președintelui Ucrainei, Volodymir Zelensky, a fost ținta unei tentative de asasinat. 10 gloanțe au fost trase către mașina lui. Poliția ucrainiană a anunțat că a început ancheta în acest caz.
- Vaccinarea împotriva Covid ar trebui sa fie obligatorie pentru anumite categorii profesionale, a spus Iohannis la adunarea generală ONU. El a dat exemplul medicilor, punctând ca vaccinații ar trebui sa aibă mai putine restricții decât cei neimunizați.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri
Trump ia în considerare să discute cu Maduro, chiar dacă SUA intensifică presiunea militară
Mediafax