- Ionuț Moșteanu a publicat un mesaj pe facebook prin care spune că Armata Română și aliații care fac poliție aeriană pe teritoriul României pot doborî drone care intră în spațiul nostru aerian.
 - Secretarul de stat al Statelor Unite, Marco Rubio, declară că pătrunderea dronelor rusești în spațiul aerian al Poloniei este „inacceptabilă și periculoasă”, conform Reuters.
 - România rămâne pe linia de plutire. Am primit de la Moody’s ratingul Baa3 cu perspectivă negativă. Adică menţine țara noastră în categoria ţărilor recomandate pentru investiţii
 - Daniel David declară că dacă moțiunea simplă depusă de AUR va fi aprobată, acesta nu va mai rămâne în funcție.
 - Iar tu închei săptămâna cu vreme plăcută. Vântul va fi puternic în zona vestică și puțin în nord, iar la București ai parte de 25 de grade celsius.
 - Într-o scrisoare trimisă către țările NATO, Trump spune că e gata să acționeze împotriva Rusiei atunci când toate țările NATO o fac. Citez: Puneți tarife Chinei între 50 și o sută la sută, altfel irosiți timpul meu și al Americii” – declară predeșintele american.
 - Elon Musk cere dizolvarea Parlamentului britanic. Miliardarul a participat prin videoconferință la marșul „Unește Regatul” organizat de activistul anti-imigrație Tommy Robinson și a criticat guvernul britanic.
 - Jeff Bezos investește 3 miliarde de dolari ăn compania Altos Labs. Compania de biotehnologie atrage unii dintre cei mai mari oameni de știință ai lumii cu obiectivul de a întineri ființa umană.
 - Turul Ciclist al României se încheie astăzi cu ultima etapă, un circuit de 95 de kilometri prin Capitală, care schimbă traseele a două zeci și două de linii de transport public. Orașul respiră altfel, pe ritmul „Micii Buclă”.
 - Iar astăzi Vaticanul deschide Piața San Pietro pentru „Grace for the World”, un concert imens și gratuit cu artiști de top precum Andrea Bocelli și Pharell Williams.
 
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri