- Bolojan depune proiectul legii austerității, cu înghețarea pensiilor și salariilor din sistemul public în 2026: cote TVA de 21 și 11%, introducerea CASS pentru pensii peste 3.000 lei. Fără aceste măsuri, am fi ajuns în categoria Junk.
- Miniștrii de Finanțe ai UE se întâlnesc azi la Bruxelles pentru discuții. România intră în vizor din cauza deficitului bugetar ridicat.
- Inflaţia din România creşte la 5,6% în iunie şi la 6,2% la sfârşitul anului, cu o creşterea economică în 2025 estimată la 1,3 la sută, arată un sondaj Reuters.
- Daniel David anunță reforma burselor pentru elevi, concursuri pentru directori și reorganizarea inspectoratelor din 2026: CITEZ: „Dacă tot e un Guvern de sacrificiu, atunci să merite!”.
- Nimic nu domoleşte „foamea“ de vacanţe. Românii au cheltuit 3 miliarde de euro pe vacanţele în străinătate în primele 4 luni din an, plus 11% faţă de ianuarie-aprilie anul trecut.
- Și că tot vorbeam de vacanțe, dacă pleci în Grecia, să știi că temperaturile trec de 42 de grade Celsius, cele mai mari vor fi azi și mâine.
- Rămânem la vreme! Codul roșu de caniculă continuă și azi, în 16 județe și în București. Temperaturile maxime vor ajunge și la 41 de grade Celsius.
- Trump spune că trimite mai multe arme defensive Ucrainei, după o pauză de livrări. Trump şi-a exprimat „nemulţumirea” în privinţa omologului său de la Kremlin, Vladimir Putin.
- TikTok pregătește o versiune separată pentru SUA, cu date stocate local. Măsura vine pentru a evita interzicerea aplicației în America.
- Anne Hathaway apare pe coperta Vogue din august și vorbește sincer despre sine. Interviul este semnat de Maya Singer.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri
Jocurile Olimpice Milano Cortina. Primii români intră în concurs la sanie și sărituri cu schiurile
Mediafax