- Bucureștiul intră în noul an fără festivități offline sau online. ”Suntem în condiții dificile, atât sanitare, cât și financiare” a motivat primarul Capitalei Nicușor Dan.
- La final de an, ne uităm la cifre. Bilanțul Covid ne arată că am avut peste 627.000 de români infectați cu SARS CoV-2 dintre care 15.596 de persoane și-au pierdut viața.
- Israel vaccinează anti-Covid 150.000 de persoane pe zi. Cu centre deschise 7 din 7, 24 din 24 și un sistem de sănătate digitalizat, sunt inclusiv înaintea Marii Britanii deși au început cu 2 săptămâni mai târziu.
- De la miezul nopții, 44 de milioane de britanici se vor afla în nivelul 4 de restricții adică rămân acasă iar magazinele neesențiale, sălile de sport și saloanele de cosmetică vor fi închise.
- Cu toate acestea, în cea mai mare parte a Angliei, școlile primare se vor redeschide din 4 ianuarie. Unde rata de infectare este mai mare, noul trimestru va începe pe 18 ianuarie.
- Guvernul a adoptat OUG care permite amânarea ratelor, pentru cei care nu au ales deja asta. Solicitările pot fi făcute până pe 15 martie 2021 iar perioada totală pentru care poți cere amânarea plăților este de 9 luni.
- Grupul francez LVMH îți crește valoarea și achiziționează brand-ul de bijuterii Tifanny pentru 15,8 miliarde de dolari. Tranzacția vine după un an de conflict între cele 2 companii.
- De mâine, 1 ianuarie, Whatsapp blochează accesul celor care nu-și pot face update la iOS 9 sau Android 4.0.3.
- Okan Buruk, antrenorul echipei Istanbul Bașakșehir, a fost suspendat cinci meciuri, după ce, la meciul PSG – Istanbul Bașakșehir i-a spus arbitrului Coțescu că, în țara lui, românii sunt țigani.
Turneul de la Indian Wells, programat în prima jumătate a lunii martie a fost amânat din cauza pandemiei de coronavirus.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri