- Aproape 1.7 milioane de români au fost vaccinați împotriva COVID până acum. Aproape 50.000 în ultimele 24 de ore
- S-a reluat vaccinarea și cu lotul Astra Zeneca 2856, carantinat săptămâna trecută
- Situația este tot mai gravă la ATI. În toată țara, mai sunt libere doar 115 paturi, anunță Ministerul Sănătății
- Bucureștiul nu intră, deocamdată, în carantină, spune prefectul Alin Stoica
- De astăzi poți să îți comanzi primul model electric de la Dacia – Spring
- Naționala de handbal feminin joacă în această seară împotriva Norvegiei. Ar putea fi ultimul pas pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo
- Joe Biden a ajuns viral pe internet, după ce a căzut de trei ori în timp ce urca pe scara Air Force One
- 6 bulgari, printre care angajați ai Ministerului Apărării și ai serviciilor de informații, sunt acuzați de spionaj în favoarea Rusiei. Cei 6 ar fi vândut secrete despre Bulgaria, NATO și uniunea Europeană
- Astăzi sărbătorești ziua fericirii. Pentru al patrulea an la rând, cea mai fericită țară este Finlanda, în timp ce România ocupă locul 48 în lume
- 4 distrugătoare italiene de tancuri au fost reținute la ordinul procuratorii, care încearcă să afle care dintre ele a tras în plin în cotețul de găini al unei ferme, în timpul unor exerciții de noapte
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri