Eat me. Chimichanga

Există mâncăruri care impresionează prin gust. Și există mâncăruri care câștigă din prima prin nume. Chimichanga face parte din a doua categorie.
Preparatul s-a născut, se spune, dintr-o greșeală. Și tocmai de asta a devenit celebră. Legenda spune că, în anii ’40, într-o bucătărie din Arizona, un burrito a alunecat din greșeală într-o friteuză. Bucătarul a reacționat cu un cuvânt imposibil de rostit elegant. Ca să evite o înjurătură, a spus: chimichanga.
Există mai multe restaurante care revendică invenția, dar nimeni nu poate demonstra clar cine a scăpat primul burrito în ulei. Cert este că, apărută la granița dintre bucătăria mexicană și cea tex-mex, chimichanga aparține acelui spațiu unde rețetele nu respectă tradiția strict, ci o adaptează.
Poate tocmai de aceea a devenit mâncarea preferată a lui Deadpool. Nu pentru rafinament, ci pentru sunet. Pentru plăcerea de a rosti un cuvânt care nu explică nimic: fără sens, fără context, fără reguli. Exact ca el.
În bucătărie, chimichanga e la fel de directă. Se pornește de la o tortilla mare de făină, umplută cu carne de vită sau pui, fasole, orez și brânză. Uneori se adaugă ceapă, ardei sau condimente simple. Totul se rulează strâns, ca un burrito, astfel încât umplutura să rămână bine închisă. Tortilla se prăjește în ulei încins, până devine aurie și crocantă. Exteriorul se rigidizează, interiorul rămâne moale și fierbinte. Se servește cu sosuri, smântână, guacamole și aproape întotdeauna cu ceva rece lângă. O bere blondă, o margarita sau o limonadă cu lime — ceva care să taie prăjeala și să completeze momentul.
Chimichanga nu e despre rafinament, e despre simpla plăcerea de a spune un cuvânt care nu trebuie să însemne nimic precis. Pentru că, cele mai memorabile preparate nu sunt cele cu cea mai lungă istorie. Ci cele cu cel mai bun nume. Simplu și gustos, așa că… poftă bună!