- România se alătură declarației semnate de Marea Britanie, Franța, Germania, Italia, Olanda și Japonia privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz. Președintele a dat asigurări ferme că România nu se va implica în conflictul din Orientul Mijlociu.
- 73% dintre români se declară nemulțumiți de direcția în care merge țara și de măsurile adoptate la Palatul Victoria, arată ultimul sondaj Avangarde. Guvernul condus de Ilie Bolojan se confruntă cu un val de neîncredere fără precedent.
- Tot premierul se laudă cu un buget revoluționar care aduce corectitudine pentru români, dar 90% din acesta este LA FEL ca cel din 2025. Bolojan ar putea face o schimbare majoră doar dacă ar reduce aparatul bugetar, spune Cristian Hostiuc, director editorial al Ziarului Financiar.
- Ministerul Educației refuză deblocarea posturilor de consilieri școlari și profesori de sprijin pentru anul 2026–2027, potrivit FSLI. Sindicatele susțin că aceste roluri sunt esențiale pentru sprijinul elevilor, în special al celor cu cerințe educaționale speciale.
- Trump pregătește o investiție de proporții chiar în inima Transilvaniei. Potrivit The New York Times, Trump Organization dezvoltă un complex rezidențial și comercial de amploare în apropiere de Pata Rât, lângă Cluj-Napoca. Clubul de golf nu lipsește.
- Starmer dă undă verde forțelor americane să utilizeze bazele militare britanice Fairford și Diego Garcia pentru a ataca în Iran.
- SUA suspendă timp de 30 de zile sancțiunile asupra petrolului din Iran, încercând să tempereze explozia prețurilor la energie. Măsura ar putea aduce rapid pe piața globală aproximativ 140 de milioane de barili de petrol.
- Trump trimite trei nave amfibie și 2.500 de pușcași marini înn Orientul Mijlociu. Casa Albă confirmă prezența oficialilor de rang înalt în „Situation Room”, unde se monitorizează deplasarea trupelor.
- Pete Hegseth adoptă sistemul de inteligență artificială dezvoltat de Palantir ca nucleu al infrastructurii militare americane. Potrivit Reuters, platforma va deveni sistemul de bază al SUA pentru analiza datelor în timp real.
- Un juriu din California decide că Elon Musk a făcut declarații înșelătoare care au scăzut artificial prețul acțiunilor Twitter (actualul X) înainte de achiziția din 2022. Musk ar putea plăti despăgubiri estimate la aproximativ 2,5 miliarde de dolari către investitori.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri