• Senatul a votat bugetul pentru 2026, în valoare de aproape 280 de milioane de lei, ușor peste nivelul din 2025. Creșterea este explicată prin inflație, în timp ce cheltuielile de personal scad cu aproape 9 milioane de lei. USR a votat împotrivă și acuză o majorare nejustificată a cheltuielilor curente.
  • A trecut trenul pe lâgă România Educată! N-avem ministru al educației și nici măsuri concrete pentru educație în ordonanța trenuleț! Promisiunile privind burse mai mari pentru studenți și plata cu ora pentru profesori lipsesc din document.
  • Iar după demisia lui Daniel David, Ministerul Educației și Cercetării intră într-o perioadă de interimat. Premierul Ilie Bolojan i-a propus rectorului Marilen Pirtea să preia portofoliul, cel puțin temporar. Rectorul Universității de Vest Timișoara a naunțat că se va gândi la propunere.
  • Camera Deputaților a adoptat legea Guvernului care modifică modul de plată a pensiilor private. Beneficiarii vor putea încasa inițial doar 30% din sumă, restul – de 70% – vor putea fi plătiți eșalonat pe opt ani.
  • Un accident grav pe A7, lângă Adjud, a închis temporar un tronson abia inaugurat. Un TIR, o auto-utilitară și un autoturism s-au ciocnit, iar 4 persoane au ajuns la spital. Traficul a fost deviat pe DN2.
  • Statele Unite au interzis toate dronele noi fabricate în străinătate și componentele acestora – ca să evite acte de spionaj și scurgeri de date. Această „listă neagră” afectează cel mai puternic compania chineză DJI – care controlează peste 90% din piața globală de drone civile. Dronele deja utilizate în SUA rămân permise.
  • Atacurile lui Putin au pus în gardă Polonia. Armata poloneză a trimis avioane de vânătoare și a activat apărarea antiaeriană după loviturile rusești din vestul Ucrainei. Autoritățile spun că măsura e preventivă și vizează protejarea spațiului aerian național.
  • Putin îi dă „șah” lui Kasparov! Rusia a emis un mandat de arestare în lipsă pe numele lui Garry Kasparov, fost campion mondial de șah și critic dur al Kremlinului. Acuzația: „apologie a terorismului”, una dintre cele mai grave în legislația rusă. Pentru Moscova, opoziția nu mai e o dezbatere, ci o infracțiune.
  • Apărarea devine o chestiune de generații. Finlanda – care are peste 1.300 de km de graniță cu Rusia – ridică limita de vârstă pentru rezerviști de la 60 la 65 de ani, pe fondul amenințărilor tot mai directe din partea Kremlinului.
  • …iar Norvegia lucrează la un plan de evacuare a civililor în caz de conflict cu Rusia. Armata, poliția și protecția civilă evaluează deja zonele vulnerabile, mai ales în nordul țării. La elaborarea planurilor, Norvegia se bazează pe lecțiile învățate din războiul din Ucraina.

Recomandări

OPTIMISMUL E SĂNĂTATE
AI GRIJĂ DE TEN!
MĂNÂNCĂ SMART!
Slăbește sănătos!
RĂMÂI SAFE LA PISCINĂ!
VINDECĂ-TE CU A.I.