- Nicușor Dan i-a primit de dimineață pe magistrații care doresc să îi expună problemele din sistem. Din cei 1.000 care au semnat petiția, doar 11 s-au prezentat astăzi. Şeful statului anunță că toate discuţiile private în regim de confidenţialitate vor fi reprogramate la o altă dată.
- Nicușor Dan anunță că organizează în ianuarie un referendul în cadrul CSM cu întrebarea „CSM acţionează în interes public sau acţionează în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?” Dacă magistrații răspund afirmativ, atunci vor continua discuțiile legislative, în caz contrar „CSM va pleca de urgență” spune Nicușor Dan.
- Fostul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, spune că iniţiativa anunţată de Nicușor Dan privind un referendum în rândul magistraţilor l-ar face pe președinte un jucător, dar nu pe terenul Constituției.
- Alin Ene, membru CSM, afirmă că nu există niciun temei legal care să permită președintelui Nicușor Dan organizarea unui referendum în rândul magistraților. Ene califică demersul drept „absolut inacceptabil într-un stat democratic” și susține că inițiativa reprezintă o încălcare gravă a separației puterilor în stat.
- Parlamentul dezbate azi două moțiuni simple depuse de AUR împotriva miniștrilor Justiției și Afacerilor Interne, Radu Marinescu și Cătălin Predoiu. Formațiunea acuză disfuncționalități grave în justiție, pedepse prea blânde și procese care se prescriu, dar și probleme de siguranță publică și presupuse abuzuri ale MAI.
- Iar AUR solicită sesizarea Curții Constituționale după declarațiile făcute de președintele României. Partidul acuză o ingerință gravă a politicului în justiție și un conflict juridic de natură constituțională.
- Grupul de deputați și senatori „PACE – Întâi România” anunță că depune o cerere de suspendare a președintelui Nicușor Dan, acuzând ingerințe grave în justiție și încălcarea separației puterilor în stat.
- Ce a lăsat Nicușor Dan la Primăria Capitalei? Datorii de 2,1 miliarde de lei, declară Ciprian Ciucu în prima lui conferință de presă de când a preluat mandatul de primar al Bucureștiului. După discuția de duminică cu Ilie Bolojan și Alexandru Nazare, Ciucu declară că în ultimii trei ani, peste 2 miliarde de lei au fost scoase din bugetul Capitalei prin decizii guvernamentale.
- O dronă de aproximativ doi metri, cu o parașută atașată, a fost găsită prăbușită într-o zonă împădurită din comuna Lerești, județul Argeș. Aparatul a fost descoperit de un vânător, iar autoritățile au izolat perimetrul și fac verificări pentru a stabili proveniența și modul în care drona a ajuns acolo. Surse judiciare spun că este vorba despre o dronă de recunoaștere, fără armament.
- Doar 17,8% dintre românii cu vârste între 16 și 74 de ani au folosit inteligența artificială în 2025, potrivit Eurostat, plasând România pe ultimul loc în Uniunea Europeană. În timp ce alte țări deja o folosesc, Daniel David ți-a promis acum 2 luni că vei avea parte de un ghid de folosire a A.I.-ului în școli.
- Solstițiul de iarnă are loc astăzi și marchează începutul iernii astronomice. Este ziua cu cele mai puține ore de lumină. În București ai parte de doar 8 ore și 50 de minute de zi. Noaptea va dura circa 15 ore și 10 minute. Partea bună este că din acest moment zilele vor începe treptat să crească, până la solstițiul de vară.
- Președintele ucrainean Volodimir Zelenski cere o nouă întâlnire cu liderii europeni după discuțiile de încheiere a războiului dintre delegația ucraineană și cea americană de la Miami.
- Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron confirmă planurile de construire a unui nou portavion, mai mare şi mai modern, care va înlocui actualul portavion Charles de Gaulle şi va întări capacitatea Franţei ca putere maritimă.
- Rapoartele serviciilor secrete americane continuă să avertizeze că preşedintele rus Vladimir Putin nu a renunţat la obiectivele sale de a captura întreaga Ucraină şi de a revendica părţi din Europa care au aparţinut fostului imperiu sovietic.
- Vladimir Putin este dispus să discute cu președintele francez Emmanuel Macron, dacă există voință politică de ambele părți, transmite Kremlinul. Declarația vine după ce Macron a afirmat că a sosit momentul reluării dialogului cu Moscova, pe fondul eforturilor internaționale de a pune capăt războiului din Ucraina.
- Purtătorul de cuvânt al lui Bill Clinton susține că fostul președinte este folosit drept țap ispășitor după publicarea dosarelor Epstein, care includ fotografii vechi cu Clinton, Epstein și Ghislaine Maxwell. Acesta afirmă că demersul are rolul de a proteja actuala administrație și insistă că Bill Clinton a rupt legăturile cu Epstein înainte ca infracțiunile acestuia să fie făcute publice.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri
Ministrul de Externe al Republicii Moldova: Suntem deschiși către o aderare în două etape la UE
Mediafax