• După ce Ciprian Ciucu a fost trimis oficial de PNL în lupta pentru PMB, a venit și rândul PSD să-l nominalizeze pe Daniel Băluță. Validarea oficială se va face în ședința Consiliul Politic Naţional al PSD de mâine.
  • În acest context, Gabriela Firea renunță la șefia organizației PSD București, în favoarea lui Daniel Băluță, pentru a da mai multă credibilitate candidaturii lui.
  • Liderul PSD, Sorin Grindeanu avertizează că România riscă să piardă bani din PNRR dacă până pe 28 noiembrie nu este adoptată noua lege a pensiilor speciale.
  • Iar primarul Timişoarei, Dominic Fritz şi ministrul Mediului au semnat contractul de finanţare pentru realizarea primului parc fotovoltaic al oraşului, cu o valoare de peste 32 de milioane de lei.
  • IarJaqueline Cristian ajunge la cea mai bună clasare din carieră în topul WTA. E pe locul 39 și e urmată de Sorana Cîrstea pe locul 45.
  • Donald Trump exclude să devină vicepreședinte pentru a rămâne la Casa Albă în 2028, dar ia în calcul un al treilea mandat de președinte.
  • Maia Sandu spune că Republica Moldova se află în faza în care trebuie să înceapă următoarea etapă de negocieri cu Uniunea Europeană, dar procesul e blocat de Ungaria care nu acceptă Ucraina în spațiul uniunii.
  • Iar președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, crede că armata ucraineană mai poate rezista doi-trei ani ofensivei rusești.
  • Germania a dezvăluit un plan de modernizare militară de 377 de miliarde de euro. Vor fi achiziţionate arme pentru trupele terestre, navale, aeriene, dar şi cibernetic şi spaţiu.
  • Iar premierul Albaniei, Edi Rama, anunță că fiecare membru al Parlamentului va avea un asistent AI care îl va asista în activitatea sa.

Recomandări

OPTIMISMUL E SĂNĂTATE
AI GRIJĂ DE TEN!
MĂNÂNCĂ SMART!
Slăbește sănătos!
RĂMÂI SAFE LA PISCINĂ!
VINDECĂ-TE CU A.I.