Alexandru Averescu, s-a născut în anul unirii Moldovei și Țării Românești, 1859 și a murit când regele Carol al II-lea și-a instaurat puterea personală, în 1938. În această lungă viață a fost cu precădere militar și om politic. A ajuns la cel mai înalt grad ca militar, devenind mareșal al României și la cel mai înalt grad posibil atunci ca om politic, devenind prim-ministru. A fost fidel Casei Regale a României, deși a fost acuzat că voia răsturnarea regelui Ferdinand. Acesta din urmă l-a prețuit și lăudat.
Era născut în sudul Basarabiei, lângă Ismail, pe când acesta era situat în Principalele Unite, era pe jumătate găgăuz, dar a fost un patriot român, deși controversat. A fost atașat militar al României la Berlin, șef al Marelui Cartier General, a reprimat răscoala țărănească din 1907, a condus armata română în Al Doilea Război Balcanic, conducând ofensiva până la Sofia. A comandat Armata a II-a în Primul Război Mondial, inclusiv la Mărăști și Oituz. În viața politică, a fost ministru, prin-ministru de trei ori (între 1918 și 1927), a condus Partidul Poporului, format din oameni politici din Basarabia, Bucovina și Transilvania.  
Constantin Argetoianu, care i-a fost colaborator apropiat, zice că Averescu nu era pasionat decât de femei și de galoane (onoruri), că se ocupa de fleacuri, că-i primea pe toți intriganții și discuta cu toate lichelele. Totuși a fost unul dintre primii mareșali ai României (în 1930) și a fost ales membru de onoare al Academiei Române, pentru că scrisese 12 cărți despre probleme militare.    
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri
