• Judecătorii Curtii Constitutionale au amânat astăzi deciziile pe 4 din cele 5 legi de reformă pe care și-a angajat răspunderea în Parlament Guvernul condus de Ilie Bolojan, inclusiv pe cel care vizează pensiile speciale. Doar proiectul de lege privind reformarea companiilor de stat a fost declarat constituțional de către CCR. Noul termen de judecată stabilit de CCR este 8 octombrie.
  • Pentru prima dată, Ministerul Educației publică situația completă a investițiilor PNRR. Din cele 23 de proiecte gestionate de minister, doar unul este finalizat.
  • Am însă și vești bune pentru profesori! Dacă muncesc în weekend primesc două zile libere pentru fiecare zi lucrată.
  • Ministrul Sănătății respinge proiectul depus în Senat care pedepsește cu închisoare „vătămarea fătului”. România are nevoie de creșterea natalității, dar nu prin constrângere sau presiune asupra femeii spune Alexandru Rogobete.
  • Ucraina poate recupera toate teritoriile pierdute, cu sprijinul Uniunii Europene și NATO.declară Donald Trump pe Truth social după întâlnirea cu Zelenski.
  • Iar Organizația Mondială a Sănătății spune că nu există nicio legătură dovedită între paracetamol și autism, așa cum a sugerat președintele Trump.
  • NASA anunță că următoarea misiune cu echipaj uman către Lună va avea loc la începutul anului 2026.
  • Vacanță în Cipru cu garanție de… soare. Columbia Beach Resort vine cu un deal bun: dacă te prinde ploaia în vacanță, cazarea e pe gratis. Condiția? Să plouă mai mult de 3 ore într-o zi.
  • Sabrina Carpenter apare pe coperta Vogue Italia, ediția lunii octombrie. Ședința foto e semnată de celebrul Steven Meisel.
  • România intră oficial pe harta roboților barista. Azi se lansează în parklake YAM – primul robot care îți face cafeaua în în mai puțin de un minut și o poți comanda direct din aplicație.

Recomandări

OPTIMISMUL E SĂNĂTATE
AI GRIJĂ DE TEN!
MĂNÂNCĂ SMART!
Slăbește sănătos!
RĂMÂI SAFE LA PISCINĂ!
VINDECĂ-TE CU A.I.