- 86 de judecători ai Curți Supreme de Justiție au votat în unanimitate în ședința Secțiilor Reunite să sesizese neconstituționalitatea legii privind pensionarea magistraților la Curtea Constituțională
- Până pe 12 septembrie, Economia României e sub lupă. Fondului Monetar Internațional recunoaște eforturile guvernului pentru reforme și laudă pachetele de măsuri.
- Daniel David spune că și-a lăsat demisia pe masa premierului de când a conștientizat că din ministru al reformei trebuie să devină un ministru al austerității pentru a salva salariile și bursele.
- Cu toate acestea, Universitatea din București e prima din România la prezența online. În clasamentul Webo-metrics, UNIBUC ocupă locul 569 mondial.
- Dacă ai drum spre Sibiu, trebuie să știi că azi circuli cu restricții de trafic. Se lucrează la marcaje și panouri.
- La Paris, „Coaliția de Voință” s-a reunit azi pentru a susține Ucraina. Zelenski a cerut garanții de securitate, Macron și Starmer au condus discuțiile. După summit liderii europeni l-au sunat pe Donald Trump.
- Netflix lansează o nouă funcție intilulată – Moments. Acum poți să faci clipuri din filme și seriale direct în aplicație.
- Lumea modei e în doliu. Giorgio Armani, legenda italiană care a redefinit eleganța, a murit astăzi la 91 de ani.
- David Beckham lansează noua colecție de toamnă-iarnă 2025 a brandului său DB Eyewear.
- Jannic Sinner ajunge în semifinale la US Open după ce l-a învins pe Lorenzo Musetti în trei seturi cu scor 6-1, 6-4, 6-2.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri