„Reroversiuni- Munca”, editori Cristina Ispas și Victor Cobuz
„Oameni ca ea, pe care tot luxul de aici n-a reușit să îi păcălească și să îi facă fericiți” – Olga Stoyanova, Grădinile nocturne ale dezamăgirii, p.63
Advertisment
Te-ai gândi că sunt eu vreun fan al antologiilor. Ca idee. Trebuie să recunosc însă că pe cât de repede mă entuziasmează câte o idee în jurul căreia sunt strânse textele dintr-o culegere, pe atât de lent mă las convins. Iar ediția „Reroversiuni- Munca” îți dă și timp să descoperi perspective feminine asupra subiectului. Și din generații diferite, dar și din țări ale Estului și Centrului Europei aparent la fel de diverse. De obicei primești cifre și grafice pe această tema. Acum ai poveștile care o fac reală.
„Nataliei îi place să aranjeze strugurii într-o fructieră din sticlă verde” – Irina Nechit, La marginea lumii și în centrul ei, p.140
Recomandări
Partenerii noștri
