Născut la 19 iunie 1623 la Clermont, Franța, Blaise Pascal a fost atras foarte repede către studiul matema¬ticii. La 12 ani, el a redescoperit una dintre teoremele lui Euclid, iar la 19 ani a inventat o mașină aritmetică. Matematica și științele exacte vor rămâne mult timp, pentru Pascal, domenii în care el își va lăsa urma geniului. Dar în 1646, devine din ce în ce mai preocupat de chestiuni religioase și se va lăsa convertit. În noaptea de 23 noiembrie 1654, Pascal are o viziune mistică de o intensitate extraordinară, care îi va dezvălui – cum spune – o „bucurie eternă“. În anul următor, el se va retrage la mănăstirea de la Port-Royal.

Ceea ce urmează este greu de definit: este pensionat de la Port-Royal și devine ținta persecuțiilor motivate de lupta împotriva jansenismu¬lui, mișcare reformatoare în Biserica catolică apărută în Olanda și Franța la mijlocul secolului al XVII-lea, care susținea predestinarea și propovăduia o morală severă. Curând, Pascal se stinge, bolnav, la 19 august 1662. A trăit 39 de ani, ca Eminescu și a lăsat în urma sa un univers de idei.

El a studiat universul moral și cel natural al omului. Ambele erau obiectul aceluiași gen de cunoaștere, modelat după contururile lucrurilor. Pascal se va apleca asupra calculului utilității obiectelor, pentru că dincolo de ele nu va fi rămas foarte mult din lumea pe care filosoful a întrevăzut-o în trăirile sale. El a spus că „omul este o trestie gânditoare”, definind printr-un paradox condiția fragilă a atotputernicei ființe umane.

Recomandări

OPTIMISMUL E SĂNĂTATE
AI GRIJĂ DE TEN!
MĂNÂNCĂ SMART!
Slăbește sănătos!
RĂMÂI SAFE LA PISCINĂ!
VINDECĂ-TE CU A.I.