- Un implant revoluționar bazat pe hidrogeluri bioactive ar putea fi în curând salvarea femeilor care suferă de cancer de sân
- Implantul cu hidrogeluri bioactive este varianta ideală post masectomie
Advertisment
Femeile din știință au puterea de a schimba lumea! Și da, îți vorbesc despre femeile românce din domeniul cercetării. Daniela sare în ajutorul femeilor diagnosticate cu cancer de sân. Creează un implant revoluționar, bazat pe hidrogeluri bioactive.
„Hidrogelul în sine, are incapsulat în el un medicament anticancer, în cazul în care rămân margini cu celule canceroase, medicamentul anticancer ar avea activitatea de a le distruge efectiv, împiedicând astfel recurența sau întârziind-o cât mai mult timp. Și pe de altă parte, hidrogelul, implantul în sine ar avea și activitate antimicrobiană, pentru că o altă problemă asociată cu masectomia este apariția infecțiilor locale”, declară pentru Aleph News, Daniela Ailincăi, Dr. în chimie și cercetător științific.
Recomandări
Procedura de mastectomie poate avea un impact psihologic puternic asupra pacientelor. Majoritatea femeilor au nevoie de timp și de susținere, pentru a se simți din nou bine în pielea lor. Prin proiectul său inovator, Daniela vrea să redea zâmbetul pe buzele femeilor care luptă cu boala, imediat după operație.
„Se știe că post- masectomie, femeile care suferă de această procedură chirurgicală, se confruntă cu tot felul de stări, de la depresie, anxietate, lipsa încrederii în sine, pentru că sânii sunt ascociați cu feminitatea, și atunci consideră că își pierd feminitatea. Și atunci am propus un sistem post mastectomie, astfel încât când pacienta se trezește din operația de mastectomie, să aibă sânul la locul lui. Nu în forma care era ci fără amenințarea cancerului”
Citește și
- Scrisoarea neexpediată a lui Churchill. Cum ar fi putut schimba cursul istoriei europene
- Cum va fi vremea în luna iunie? ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni
- Un copil de doi ani este supranumit „Micuţul Picasso”. Picturile sale abstracte se vând cu mii de euro
Partenerii noștri
