- AlphaFold3 ar putea ajuta la dezvoltarea de remedii și tratamente, de la cancer la malarie
- Modelul AlphaFold3 este capabil să prezică modul în care toate moleculele interacționează între ele
- DeepMind face instrumentul disponibil gratuit pentru cercetătorii necomerciali
- AlphaFold Server este cu 50% mai precis decât cele mai bune metode tradiționale disponibile
Divizia de inteligență artificială a Google, DeepMind, a dezvoltat un nou model de inteligență artificială care promite să revoluționeze biologia. AlphaFold 3 este mai precis decât toate instrumentele de analiză care există în prezent și poate accelera cercetarea medicală și nu numai.
Advertisment
AlphaFold3 este 50% mai precis decât cele mai bune metode tradiționale
Modelul AlphaFold3 este capabil să prezică modul în care toate moleculele din organism interacționează între ele cu o precizie fără precedent.
Echipa spune că instrumentul este cu 50% mai precis decât cele mai bune metode tradiționale disponibile. Poate produce predicții în câteva secunde, care în mod normal ar dura luni sau chiar ani. Atunci când îi este furnizată o listă de molecule, AlphaFold 3 este capabil să genereze structura lor 3D comună și să spună cum s-ar putea potrivi toate împreună. Fold 3 este varianta îmbunătățită de la AlphaFold 2, un model anterior care a prezis structurile pentru aproape toate proteinele produse de corpul uman.
Recomandări
Ce îmbunătățiri aduce AlphaFold3?
AlphaFold3 poate aduce un avans considerabil în dezvoltarea și testarea de noi medicamente și tratamente pentru unele dintre cele mai devastatoare boli ale umanității. Mai mult, DeepMind face instrumentul disponibil gratuit pentru cercetătorii necomerciali. În acest fel, ei speră că va fi folosit pentru a transforma descoperirea de medicamente și tratamentele medicale.
Matthew Higgins de la Universitatea din Oxford a folosit AlphaFold pentru a studia candidații la vaccinul împotriva malariei. El spune că instrumentul va face o diferență imensă în capacitatea oamenilor de știință de a înțelege modul în care celulele funcționează.
Citește și:
Noua metodă medicală, inspirată din arta origami. „Peticul” se va dizolva în corp
Un microcip alimentat de un smartphone ajută la diagnosticare medicală la domiciliu
Un nou tratament dă speranțe persoanelor care se confruntă cu dureri cronice de spate
Partenerii noștri
