• Şapte judeţe din sudul ţării şi municipiul Bucureşti se vor afla sub Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic pe parcursul zilei de astăzi.
  • Grecia va trece prin cel mai călduros weekend de iulie din ultimii 50 de ani. La Atena vor fi duminică aproape 44 de grade.
  • Alertă de călătorie emisă de MAE pentru Portugalia. Ministerul informează cetăţenii români că autorităţile locale reintroduc controalele aleatorii la frontieră în perioada 22 iulie-7 august.
  • UNESCO a „condamnat cu fermitate” vineri atacurile ruseşti lansate împotriva centrului oraşului Odessa , care face parte din luna ianuarie din patrimoniul mondial al umanităţii.
  • Preşedintele Statelor Unite Joe Biden a ales o femeie amiral, Lisa Franchetti, la conducerea Forțele Navale ale Statelor Unite.
  • Brazilia va construi taxiuri zburătoare. Producătorul spune că primele aeronave vor transporta clienți în 2026.
  • Johnny Depp și-a anulat concertul din Budapesta. Artistul a fost găsit inconștient în camera sa de hotel.
  • Campionatului Mondial de Formula 1 revine cu etapa a 11-a, Marele Premiu al Ungariei. La antrenamentele de vineri seară, Charles Leclerc (Ferrari) a ocupat locul întâi.
  • Kylian Mbappe nu merge cu PSG în turneul din Japonia. Clubul francez a făcut anunșul oficial vineri seară.
  • Miniconcerte, spectacole de acrobație, expoziții și activități pentru copii te așteaptă în acest weekend la „Străzi deschise”.

Recomandări

OPTIMISMUL E SĂNĂTATE
AI GRIJĂ DE TEN!
MĂNÂNCĂ SMART!
Slăbește sănătos!
RĂMÂI SAFE LA PISCINĂ!
VINDECĂ-TE CU A.I.