• 260 de mii de tineri petrec weekendul acesta în Constanța, la Neversea. În seara asta, pe Main Stage îți dau întâlnire Lost Frequencies și Don Diablo.
  • Dacă nu ai ajuns la mare, hai la un concert de jazz. Bucharest International Jazz Competition adună 21 de trupe de jazz din 18 țări din lume. Unde? Sala Auditorium a Palatului Regal.
  • Pe lângă „Străzi Deschise”, îți propun și „Weekend Sessions”. Azi și mâine, de la ora 16:00 la 21:00 ai parte de: picnic în aer liber, sesiuni de yoga și ateliere la Casa Filipescu Cesianu.
  • Iar în Cluj, peste 400 de chitariști vor fi prezenți în Piața Unirii în cadrul evenimentului „Pune mâna pe chitară”.
  • Brașovul, în schimb, trăiește în ritm de tango. De la ora 19:00 în Piaţa Sf. Ioan ai parte de un concert de tango argentinian şi românesc.
  • Vremea va fi instabilă în zona de sud, sud-est și centrul țării, unde vor fi intensificări ale vântului, descărcări electrice și ploi. Temperatura maximă se va încadra între 25 și 32 de grade Celsius.
  • 12.600 de zboruri pe zi în fiecare continent vor fi anulate vara asta după ce Eurocontrol a anunțat mai multe greve din cauza lipsei de personal și a salariilor mici.
  • La Geneva a avut loc prima conferintă a robotilor cu inteligenta artificială. Aceșția au spus că ar fi niște lideri mai buni ca rasa umană, dar nu intenționează să se revolte contra creatorilor umani.
  • James Cameron și-a scos la vânzare casa din California în valoare de 33 mil. de dolari, după ce a decis să se mute în Noua Zeelandă.
  • Perechea Irina Begu/Anhelina Kalinina s-a calificat în turul doi la turneul de la Wimbledon. Ele au învins echipa Alexa Guarachi/Erin Routliffe, scor 6-7, 7-6, 6-2.

Recomandări

OPTIMISMUL E SĂNĂTATE
AI GRIJĂ DE TEN!
MĂNÂNCĂ SMART!
Slăbește sănătos!
RĂMÂI SAFE LA PISCINĂ!
VINDECĂ-TE CU A.I.