- Legile universitare se dezbat astăzi în parlament, iar facultatea cu o durată de doi ani este una dintre noutăți.
- Astfel, în afară de medicină, drept și arhitectură, toate facultățile ar putea oferi programe pentru anumite specializări rapide.
- România încheie un contract în valoare de 321 milioane dolari în vederea achiziționării de drone turcești de tip Bayraktar TB2. Dronele urmează să ajungă la Timișoara.
- Primăria Capitalei reia demersurile pentru refaerea şi modernizarea vechiul patinoar artificial „23 august”. Investiţia se ridică la peste 251 de milioane de lei.
- Dacă ai drum în Franța, te atenționez că mâine pe tot teritoriul țării va avea loc o grevă care v-a perturba circulația aeriană și feroviară.
- Papa Francisc, 86 de ani, va permite, printr-o decizie revoluţionară în cadrul Bisericii Catolice, ca femeile şi laicii ce vor fi aleşi pentru a participa la următorul sinod episcopal să poată vota pentru prima dată în această adunare.
- Adolescenții pasionați de film se pot înscrie la atelierele “Let’s go digital” din cadrul Festivalului TIFF până pe 1 mai. Ulterior, 10 dintre ei vor fi selectați pntru a lucra la primul lor film, cu sprijinul unor mentori.
- Tabere militare romane vechi, de aproape 2.000 de ani au fost descoperite în deșertul Arabiei. Acestea au fost găsite de cercetătorii Universității Oxford, cu ajutorul Google Earth.
- Depresia ar putea fi diagnosticată dar și tratată print-un instrument nou ce folosește inteligența artificală. O companie medicală din Germania lucrează la această tehnologie.
- Black Mirror revine pe micile ecrane cu sezonul 6. Se anunță a fi cel mai imprevizibil sezon de până acum. Premiera are loc în iunie.
- Și de la Disney vin vești bune. Gigantul din industria divertismentului a dezvăluit imagini cu viitoarele sale blockbustere, „Indiana Jones” şi „The Little Mermaid”.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri
De ce este Iranul atacat? Trump vrea să răstoarne regimul și să încurajeze o lovitură de stat
Mediafax