- Gazele naturale se scumpesc cu 86 %, iar biletele de avion cu 20%. Inflaţia a ajuns la 14,5% în luna mai.
- 9 președinți din NATO vin astăzi la București la summit-ul B9. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, va lua parte online din cauză că a fost diagnosticat cu Zona Zoster.
- Elena Udrea află astăzi dacă va fi extrădată în România. Decizia o vor lua judecătorii din Sofia.
- Comisia Europeană ar putea da pe 17 iunie avizul privind cererea Ucrainei, Moldovei și Georgiei de candidatură la aderarea la UE.
- Grecia își va reduce consumul de energie din sectorul public cu 30% până în 2030.
- Fostul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, a fost acuzat în Congres că a orchestrat „o tentativă de lovitură de stat” prin asaltul de la Capitoliu.
- Microsoft lansează o aplicaţie Xbox pentru televizoarele inteligente, astfel că utilizatorii nu vor mai avea nevoie de console.
- În Liga Națiunilor, Portugalia a învins Cehia cu 2-0, iar Spania a trecut de Elveția cu 1-0.
- LeBron James, primul baschetbalist în activitate devenit miliardar, vrea să deţină o echipă în Las Vegas.
- Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de furtuni, cu ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină, valabilă în toată ţara, începând din această dimineață și până duminică seară.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri