• Nicolae Ciucă susține că după șase luni de guvernare, avem cea mai mare creştere economică din UE şi peste 90 de miliarde de euro la dispoziţie pentru dezvoltarea şi modernizarea României.
  • Guvernul a aprobat planul de urgenţă pentru securitatea aprovizionării cu gaze naturale.
  • România nu va fi niciodată independentă energetic. Sacrificiile economice şi sociale ar fi foarte mari, la fel ca în regimul Ceauşescu, suține Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă.
  • Comisia Europeană a aprobat investiții românești în energie de 1,5 miliarde euro prin Fondul de Modernizare.
  • În fiecare zi, în timpul pandemiei, a apărut un nou miliardar, în total 573 s-au îmbogățit începând din 2020, ceea ce a dus totalul mondial la 2.668.
  • Fostul președinte moldovean, Igor Dodon, a fost plasat în arest la domiciliu, pentru 30 de zile.
  • Ryanair estimează un grad de încărcare de 94-95% al avioanelor sale în această vară.
  • La o zi după ce a declarat stare de urgenţă în Ungaria, Viktor Orban anunţă suprataxarea băncilor şi a marilor companii private.
  • Bernie Ecclestone, fostul director executiv al Formulei 1, a fost arestat pentru purtare ilegală de armă. El voia să se urce la bordul unui avion privat cu destinația Elveția.
  • Shakira va fi judecată pentru că a fraudat fiscul spaniol cu 14,5 milioane de euro, simulând că nu locuieşte în Spania şi disimulându-şi veniturile într-o reţea complexă de paradisuri fiscale, relatează EFE.
  • AS Roma a câștigat trofeul primei ediții de Europa Conference League. Formația lui Jose Mourinho a învins-o pe Feyenoord cu 1 la 0.

Recomandări

OPTIMISMUL E SĂNĂTATE
AI GRIJĂ DE TEN!
MĂNÂNCĂ SMART!
Slăbește sănătos!
RĂMÂI SAFE LA PISCINĂ!
VINDECĂ-TE CU A.I.