- La Craiova nu mai există paturi la secția de Terapie Intensivă
- 15 bătrâni şi trei angajaţi ai unui centru privat pentru îngrijirea persoanelor vârstnice din Craiova au fost diagnosticaţi cu COVID-19
- Toţi au fost internaţi în spital, iar centrul a intrat în carantină
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Dolj, Ştefan Popescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că persoanele au fost depistate cu infecţie cu SARS-COV2 în urma testării periodice care se face în centru.
Advertisment
O sută de bătrâni internaţi aici au fost testaţi pentru COVID-19, iar pentru 15 dintre ei rezultatul analizelor a fost pozitiv.
Aceştia sunt internaţi în Spitalul de Boli Infecţioase Craiova.
Recomandări
„În acest cămin sunt internaţi peste o sută de bătrâni. Au fost testaţi toţi. Şi angajaţii au fost testaţi. În urma acestei testări periodice au fost depistaţi pozitiv trei personal administrativ şi cincisprezece asistaţi. La restul analizele sunt negative. Căminul a intrat în carantină, sunt supravegheaţi. Se face anchetă epidemiologică şi la familiile angajaţilor”, spune Ştefan Popescu.
Potrivit unor surse medicale, niciunul dintre seniori nu are simptome de COVID-19, însă suferă de alte boli grave.
În Spitalul de Boli Infecţioase Craiova sunt internate acum aproximativ 70 de persoane cu COVID-19, iar în secţia ATI nu mai este niciun loc liber. Aici au fost transferaţi şi trei pacienţi cu infecţie cu SARS-COV2, în stare gravă, de la Spitalul Mioveni.
- Orchid: Acum îți poți „configura” copilul prin selecție de embrioni
- Mișcarea reduce riscul decesului cu până la 40%
- 4 din 10 români nu fac nivelul minim de sport pe săptămână.
- Cum depistezi anemia? Anemocheck face analiză din poze
- De ce rămâne masturbarea subiect tabu în 2025?
Partenerii noștri