• Aproape 1.7 milioane de români au fost vaccinați împotriva COVID până acum. Aproape 50.000 în ultimele 24 de ore
  • S-a reluat vaccinarea și cu lotul Astra Zeneca 2856, carantinat săptămâna trecută
  • Situația este tot mai gravă la ATI. În toată țara, mai sunt libere doar 115 paturi, anunță Ministerul Sănătății
  • Bucureștiul nu intră, deocamdată, în carantină, spune prefectul Alin Stoica
  • De astăzi poți să îți comanzi primul model electric de la Dacia – Spring
  • Naționala de handbal feminin joacă în această seară împotriva Norvegiei. Ar putea fi ultimul pas pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo
  • Joe Biden a ajuns viral pe internet, după ce a căzut de trei ori în timp ce urca pe scara Air Force One
  • 6 bulgari, printre care angajați ai Ministerului Apărării și ai serviciilor de informații, sunt acuzați de spionaj în favoarea Rusiei. Cei 6 ar fi vândut secrete despre Bulgaria, NATO și uniunea Europeană
  • Astăzi sărbătorești ziua fericirii. Pentru al patrulea an la rând, cea mai fericită țară este Finlanda, în timp ce România ocupă locul 48 în lume
  • 4 distrugătoare italiene de tancuri au fost reținute la ordinul procuratorii, care încearcă să afle care dintre ele a tras în plin în cotețul de găini al unei ferme, în timpul unor exerciții de noapte

Recomandări

OPTIMISMUL E SĂNĂTATE
AI GRIJĂ DE TEN!
MĂNÂNCĂ SMART!
Slăbește sănătos!
RĂMÂI SAFE LA PISCINĂ!
VINDECĂ-TE CU A.I.