- PNL, USR-PLUS și UDMR au semnat acordul de guvernare pentru următorii 4 ani. Astăzi, la ora 15:00, partidele parlamentare se întâlnesc cu președintele Iohannis, în vederea desemnării unui premier.
- Vlad Voiculescu spune că s-a retras de la Primărie nu ca să fie ministru, ci din cauza lui Nicușor Dan care nu îi răspunde la telefon de „mai bine de o lună”.
- Anca Dragu, de la USR-PLUS, este prima femeie aleasă în funcţia de preşedinte al Senatului, cu 75 de voturi ”pentru”.
- Jumătate dintre profesori nu vor să se vaccineze, dar doresc redeschiderea școlilor, potrivit unui studiu al Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“.
- Digitalizarea companiilor româneşti începe cu un pas simplu: semnătura electronică la distanţă.
- Agenția Europeană a Medicamentelor recunoaște că nu dispune de suficiente informații despre potențialele riscuri ale vaccinului anti-COVID asupra femeilor însărcinate.
- OMS dă asigurări că noua tulpină a coronavirusului descoperită în Marea Britanie „este sub control”. În continuare, specialiștii cer respectarea cu strictețe a măsurilor sanitare.
- Cu toate astea, Israelul închide granițele pentru toți străinii, de miercuri, în încercarea de a preveni răspândirea noii tulpini de coronavirus. Singurii care vor mai avea voie să intre în țară sunt cetățenii israelieni și diplomații străini.
- Un băiețel de 9 ani este în fruntea topului Forbes al celor mai bine plătite staruri de pe YouTube, pentru a treia oară consecutiv. Ryan Kaji a obţinut în doar un an venituri de aproape 30 de milioane de dolari, iar videoclipurile lui au adunat mai bine de 12 miliarde de accesări.
- Documentarul despre formația The Beatles, semnat de Peter Jackson, va fi lansat la 1 septembrie 2021 în cinematografe. Până atunci, poți vedea câteva imagini din pelicula care povestește crearea discului „Let it Be”.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri
Ministrul Finanțelor, discuții cu americanii despre investiții în energie: Câștigăm teren în lume
Mediafax